Este o artistă, ce și-a concentrat atenția pe latura estetică în cofetărie, iar pictura și desenul sunt două pasiuni conexe ce o ajută să își dezvolte constant imaginația.

Simona a studiat Culinary Arts/Baking and Pastry la l’Ecole Nationale Supérieure de la Pâtisserie din Lyon, Franţa, iar profesor i-a fost unul dintre cei mai titraţi ciocolatieri francezi, Pierre Mirgalet. În 2014, la Cupa Mondială de Gastronomie din Luxemburg, Simona a câştigat o medalie de argint şi una de bronz, pentru România, cu lucrările făcute din pastă de zahăr.

Perioada petrecută în Franța pentru studii și practică la La transformat-o pe Simona într-un adevărat expert,  acolo ea a avut parte de o experiență vastă, intrând în contact cu cele mai noi trenduri în materie de cofetărie.

După ce şi-a luat diploma de CAP Patissier, s-a întors acasă, unde a continuat să facă tot ce a învăţat în Franţa.

„Pentru mine cofetăria este o pasiune, un mod de a-mi exprima creativitatea și de a îndulci oamenii. Cel mai mult îmi place la cofetărie partea artistică. Este o meserie frumoasă, liniștită, pe care o poți practica doar dacă ești cu adevărat pasionat, pentru că sunt multe reguli de învățat… e o chimie”, spune Simona Pope

Link Facebook

Pentru a vă oferi cea mai bună experiență site-ul nostru utilizează cookie-uri. Citiți Politica de cookie-uri